Mi min
- Un om avea cu el doi fii în casa părintescă
Dar iată că-ntr-o zi cel mic se hotărî, în lume să pornească.
El tatălui i-a zis: “Dă-mi tot ce mi-ai promis, eu vreau să plec în lume
Sunt mare, pot trăi, ştiu bine-a chibzui, eu plec azi de la tine!”
R1: “Vreau să fiu stăpân pe mine, să-mi petrec viaţa-n bine.
/: Deci nu mă ţine, căci eu nu voi mai sta de azi, tată-n, casa ta.”:/
- O, fiul meu, tatăl i-a zis: “Tu pleci în țări străine
Şi când se va întâmpla să-ţi fie viaţa grea, să-ţi aminteşti de mine.
Şi-ndată de vei vrea să vii în casa mea, în casa părintească
Şi-atunci când vei veni, odihnă vei găsi în casa părintească.”
R2: “Cât mă doare, fiul meu, căci apuci pe drumul rău.
/: Ia-ţi de-aici avutul, eu nu te opresc, dar să ştii că te iubesc.”:/
- El a plecat precum a zis în lumea depărtată
Şi tot avutul strâns curând s-a risipit în viaţa cea stricată.
Când totul s-a sfârşit, nimic nemaiavând, atunci o foame mare,
În ţară a venit, din greu ea l-a lovit, n-avea nimic mâncare.
R3: Strâmtorat din cale-afară, el era silit să piară.
/: Tare chinuit el se văzu silit ca porcar a fi primit. :/
- El ar fi vrut şi mult dorea, să-şi stâmpere doar foamea.
Cu roșcovele chiar, dar nu-i mai rămâneau, mărind şi mai mult jalea.
Dar iată că-ntr-o zi deodată se trezi, el îşi veni în fire.
”Nici slugi la tatăl meu n-o duc aşa de rău, ei au belşug de pâine.”
R4: “Eu de dor mă prăpădesc, de căminul părintesc
/: Vreau dar chiar acum spre el să pornesc, loc de slujbă să-mi găsesc. :/
- Şi el a zis: “Mă voi scula să plec în a mea ţară!
Ah! dar cât aş vrea şi dacă s-ar putea să fiu reprimit iară.”
A zis şi hotărât spre tatăl a pornit într-un amurg de seară
Şi parcă nu credea cum fiul lui venea s-ajungă acasă iară.
R5: Când pe cale el mergea, nici prin gând lui nu-i trecea
/: Căci tatăl său cu drag îl aştepta, gata spre-a-l întâmpina. :/