Autor text: _ Octavian Luncan _
Compozitor: _ Octavian Luncan _
1.Un fiu de împărat moștenitor,
Din turn vedea copiii robilor,
Ei se dădeau cu săniuțe‑n jos
Și doritor, rosti cu glas duios:
„Măria ta, tăticul meu iubit,
Aș vrea s‑alerg la ei, să fiu smerit,
Să pot sări, să cad, să mă ridic,
Cu pruncii să mă joc și eu un pic.”
/:În lumea de păcat, trăind răscumpărat,
Să ‑ ți amintești mereu:„Ești fiu de Dumnezeu!”:/
2.„O, fiule, tu știi cât te iubesc
Și fericirea toată ți‑o doresc,
Da‑ți trebuie bocanci, mănuși, cojoc,
Căci gerul greu te‑ar îngheța pe loc.
Dar hai să‑ți fac plăcerea de copil:
Ia haina unui prunc de serv umil
Și du‑te dar, fii vesel, blând, curat
Și‑ntoarce‑te acasă pe‑nserat!“
3.De cum afară prințul alergă
Și printre cei din sat se‑amestecă,
De sus din turnul falnic de palat,
Părintele strigă îngrijorat:
„Unde te afli, fiul meu iubit?”
„Aicea‑s tată și sunt fericit.”
„Preabine, dar, ascultă al meu sfat
Să nu uiți, că ești fiu de Împărat.”