Sol Maj
Autor text: _ Necunoscut _ Compozitor: _ Necunoscut _
1.Tu eşti izvorul vieţii mele,
O, Doamne, eşti tăria mea!
Tu‑mi dai voinţă şi putere,
Să‑Ti cânt din toată inima,
Tu‑mi eşti aripa ce mă poartă
Tu‑mi eşti odihna din adânc,
Tu mă ridici pe stânca ʻnaltă,
La care nu pot să ajung.
Eu cânt aleluia, aleluia, aleluia!
2.Tu dai un sens trăirii mele,
Tu mă‑mplineşti în tot ce fac,
Tu mă ajuţi în clipe grele,
Iubind, să rabd, să lupt, să tac,
Cuvântul Tău mi‑e pâinea vieţii,
Tu‑mi dai lumină zi de zi
Si chiar de trec prin valea morţii,
Eu nu mă tem, orice‑ar veni.
3.Isuse‑n mila Ta cea mare,
Tu, Soarele din înălţimi,
Ai coborât să‑mi dai iertare,
Să mă ridici, să mă‑nsenini,
Trăiesc o stare minunată
Cu Tine‑n inimă mereu,
Și‑aş vrea să ştie lumea toată
Că Tu eşti Dumnezeul meu.