Re min
Autor text: _ Doru Pope _
Compozitor: _ Doru Pope _
1.Trăiesc şi eu mare‑aşteptare,
în ea sunt şi eu implicat Sfârşitul e‑aproape natura şi oamenii ştiu, au aflat Se poate ca ultima noapte să fie acuma pe drum Haina e albă, candela‑i aprinsă de‑acum.
Vino Isuse, vino, acasă mă ia De luptă sătul sunt, atât eu doresc ţara Ta! Vino, Isuse, vino un ceas mai curând Sfinţii Te‑aşteaptă privind către ceruri plângând.
2.Stricată mai e societatea: la filme,
la păcat se gândesc Alcoolul, tutunul şi drogul
pe oameni robesc, stăpânesc Vulgară ne este vorbirea şi gândul e atât de stricat Vino şi opreşte potopul acesta blestemat!
3.Biserica‑i fărâmiţată, sunt sute de schisme acum Păreri şi tradiţii şi dogme împrăştie zarvă acum Sunt mulţi Iuda printre apostoli
şi Petru şi Toma sunt mulţi, Puţini mai sunt sfinţi, dar Tu în curând îi asculţi.
4.Trăim generaţia răpirii!
Nu‑i mit, nici poveste ce spun! Cuvântul ne spune că Isus acuma‑i aproape,
pe drum Cuvântul acesta e veşnic
şi cer şi pământ s‑or sfârşi Cuvântul rămâne, cu El voi sta, m‑oi lipi.
5.Trezeşte‑te din buimăceală,
acela ce‑ai fost cândva fiu Şi lasă şi porcii şi roşcovele până nu‑i prea târziu! Ţi‑ajunge, poate‑ntotdeauna
mesajul vieţii‑ai respins Întoarce‑te astăzi, căci harul aproape s‑a stins.