Sol Maj
Autor text: _ Mirela Olteanu _
Compozitor: _ Silvia Tomoioagă _
1.Totu-i liniște și simt parfum de ger,
Gândul meu îmi zboară spre Isus, Emanuel,
Zi de zi mă-ntreb, cum a-ncăput oare
Într-o iesle așa mică, o dragoste-așa mare?
/:Strălucesc stelele, răsună colindele,
Se aud bătăi în noapte, Isus la inima ta bate,
Strălucesc stelele, văd pe chipuri zâmbete,
Nu-i un dar mai presus cum este-n inimă Isus!:/
2.Chiar dacă sunt mică, un mesaj am să vă spun:
Darul cel mai mare nu-i sub bradul de Crăciun,
Mami și tati mi-au spus despre Isus,
Căci El este Darul ce l-am primit de sus.
3.Inimile noastre cu putere bat,
Ca să ducă vestea despre Împărat,
Iată, vestea bună a ajuns la voi,
Nu mai stați pe gânduri, colindați acum cu noi!