Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
1. Te** ‑ **nalţ pururi, Doamne, căci m** ‑ **ai ridicat!
Pe vrăjmaşi să râdă, Tu nu i‑ai lăsat.
Am strigat spre Tine, Doamne‑ndurător,
Tu m‑ai ridicat şi n‑ai lăsat să mor.
- Doamne, al meu suflet din mormânt l‑ai scos;
L‑ai adus la viaţă, dintre morţi l‑ai scos.
Domnului cântaţi‑I, voi, cei preaiubiţi,
Şi slăvitu‑I nume pururi să‑L măriţi.
- Căci o clipă ţine El mânia Sa,
Însă îndurarea veşnic va ţinea.
Seara vine plânsul, chinul cel amar;
Dimineaţa vine veselia iar.
- Când îmi mergea bine, îmi ziceam aşa:
„Niciodată, Doamne, nu m‑oi clătina.”
Căci pe‑un munte tare, Tu m‑ai aşezat,
Dar Ţi‑ai ascuns faţa şi m‑am tulburat.
- Doamne, către Tine m‑am rugat zicând:
„Ce câştigi Tu, Doamne, dacă mor curând?
Poate să Te laude ţărâna de jos?
Poate ea să spună cât eşti de credincios?
- Doamne‑ascultă! Doamne, fii îndurător!
Vino de‑mi ajută, că‑s făr‑ajutor.”
Şi în veselie, plânsul mi‑ai schimbat,
Dezlegându‑mi jalea, şi m‑am bucurat.
- Doamne, al meu suflet şi inima mea
Pururea să‑Ţi cânte, mută să nu stea!
Doamne, Domnul slavei, eu cât voi trăi,
Pururea, pe Tine, Te voi preamări.
****