Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
- Sunt un copil sărman, uitat de lume ,
Şi pribegesc hoinar pe–acest pământ,
În căutarea unei lumi mai bune
Pe care–aş vrea s–o aflu mai curând.
/:Sunt călător şi n–am nimic pe lume
Bucuriile toate mi se frâng.
De–s amărât, nimeni, nimic nu–mi spune
Şi nimănui nu–i pasă că eu plâng.:/
2.De–atâtea ori, aştept o–ncurajare
Să–mi îndulceasc–amarul de pelin
Și–n sufletul pribeag să îmi strecoare
O bucurie în eternul chin.
/:De–atâtea ori sunt singur, n–am pe nimeni
Şi n–are cine să–mi vină–n ajutor;
N–aud de nicăieri o vorbă bună
Să–mi răcorească pieptul plin de dar.:/
3.Îmi plânge sufletul, în vâlvătaie,
Inima care rane a primit,
În lupta grea, în apriga bătaie
În care, deseori căzui lovit!
/:Dar țara mea o văd în depărtare
Şi–adeseori, deşi mă simt învins,
Mă scol din nou şi–alerg tot într–acolo.
Căci ţara mea–i eternul paradis.:/
4.Dar țara mea e sus de tot în zare,
Iar aici jos săgețile mă–mpung
Şi–adeseori mă clatin pe picioare
Şi–mi pare că acolo n–am s–ajung.
/:Dar, chiar de–ar fi să cad în nesimțire
Va apărea lângă mine Isus
Și m–a întreba–n susur blând şi subțire
„Ce faci tu, frate? N–ai vrea să vii sus?”:/
5.Mă voi scula atunci plin de putere
Și voi zbura–mpreună cu Isus,
Cu El de mână m–oi plimba pe stele,
În ţara de cleştar, acolo sus.
Acolo, fericirea s–a aşterne
Nu vor mai fi dureri pe–al țării şes.
Ultima lacrimă ce–o am pe gene
Și–obrazul tot de plâns îmi va fi şters.
/: Şi–orice jignire, suferință, rană
Vor fi uitate parcă n–ar fi fost
Căci Dumnezeu va–mpărăţi cu slavă
Şi lângă El, voi fi la adăpost!:/