Skip to content

Spune-mi până când Doamne zăboveşti

Posted on:September 22, 2023 at 04:36 AM
0 authors
Composer:

Autor text: _ Necunoscut _

Compozitor: _ Necunoscut _

1.Spune-mi până când, Doamne zăboveşti

Să vii pe pământ, să ne izbăveşti?

Câte primăveri vor mai trece oare,

Şi câte dureri vor mai fi sub soare?

Nu ştiu, dar curând, Tatăl meu cel sfânt,

Mă va anunţa să-mi iau Mireasa,

Dar nu-i pregătită, încă nu-i gătită,

Cu podoabe sfinte și cu-n dor fierbinte!

2.Tu nu te sfinţeşti cum ar trebui

Nu te pregăteşti pentru-a nunţii zi

Iar ai aţipit, ai căzut pe cale

Duşmanii te-au lovit din a morţii vale.

3.Şi în loc să vii să te pocăieşti

Pleci pe căi pustii să te rătăceşti

Şi apoi cârteşti, candela se stinge

Deznădăjduieşti, diavolul te-nvinge.

4.O, dacă ai vrea, ca să te sfinţeşti

Şi din starea rea, să te izbăvesc,

Doamne eu doresc, schimbă totu-n mine

Ştii că Te iubesc, vreau să fiu cu Tine!