Autor text: _ Ilie Mandici _ Compozitor: _ Ilie Mandici _
1.Rămâne în urmă cetatea străbună
Și-un drum spre colină de zarvă e plin, Căci omul durerii Își duce povara, Pe-o cruce de lemn, s-o sfărșească în chin. /:Îl știu, L-am văzut vindecând prin mulțime, Și semne făcea până ieri prin oraș, Dar, care e vina de toți Îl acuză, De ce are astăzi atâția vrășmași?:/
2.Dușmanii Îl scuipă, aruncă blesteme, Cu sulița-n coastă, ostași-L împung, El trece-n tăcere, El rabdă și caută, Ceva cu privirea insistă-ndelung. /:Pe mine mă vede, eu rod al tăcerii, O trestie frântă, cum pot să gândesc, Și simt cum fiorul îmi zguduie firea, Când ochii Lui blânzi, cu-ai mei se-ntâlnesc.:/
3.În praful din stradă, El cade sub cruce, Răpus de păcatul întregii mulțimi, Privirea-I duioasă pe mine mă caută, O mână de lut, eu am preț, sunt iubit! /:Un picur de sânge-I se scurge pe frunte, Și cade-n țărână acolo sunt eu, Și simt cum mă spală și-mi dă luminare, Să văd cât de negru e păcatul meu!:/
4.Altarul de jertfă, încet se ridică, E crucea ce poartă un miel junghiat, Cu brațele-ntinse zâmbește la mine, Să-mi spună în taină că eu sunt salvat! /:Stăpâne nu-s vrednic să stau în picioare, M-arunc în genunchii lângă cruce smerit, Și-n dragoste-ți jur cât o să am suflare, Căci fost-am pierdut, dar Isus m-a găsit!:/