Skip to content

Pe Golgota pe crucea cruntă

Posted on:September 22, 2023 at 04:36 AM
0 authors
Composer:

_Autor text__ : Necunoscut _

Compozitor: _ Nicolae Moldoveanu _

1.Pe Golgota pe crucea cruntă,

Îl văd în cuie tremurând,

/:Isus în răni adânci se zbate,

Cu sângele șiroi căzând!:/

2.În beznă-s ochii blânzi ce-odată

Lumină orbilor a dat,

/:În cuie-s mâinile slăvite,

Ce pe bolnavi i-a vindecat!:/

3.Își pleacă fruntea ca o floare

În întuneric de mormânt,

/:El, Sfântul eternul Soare

A stat sub bulgări de pământ!:/

4.Ca să ne-aducă nouă viață,

El moarte crudă-a suferit,

/:Și o eternă dimineață

În cerul Său ne-a pregătit!:/