Autor text: _ Dani Bălan _
Compozitor: _ Dani Bălan _
1.Pe acest pământ luptăm cu avânt , Căci suntem doar călători Dar curând, curând, vom pleca, Doamne, zburând Către Ţara sfântă, dincolo de nori!
Te aşteptăm, Isuse drag, să vii Şi să ne duci cu Tine–n veşnicii, Spre zările senine să zburăm, Și–o veşnicie să Te lăudăm!
2.Prin furtuni şi ploi care vin şuvoi, ‘Naintăm în lupta grea Dar privim în sus, către Tine, scump Isus, Căci dorim s–ajungem, Doamne–n Ţara Ta!
3.Ce mulţi au plecat şi s–au depărtat, Doamne, de sfântul Izvor Te chemăm plângând, vino iar, prin Duhul Sfânt Şi trezeşte azi, Isuse–al Tău popor!
4.Valuri de–ncercări, lacrimi şi dureri, Nu vor fi în Ţara Ta, Sus, în cer, vor fi veşnicii de bucurii Şi cântarea nu se va mai termina!
****