Do Maj
Autor text: _ Necunoscut _ Compozitor: _ Necunoscut _
1.Ora e trecută, lecţia** – **am isprăvit,
Tatăl, Fiul, Duhul fie proslăvit,
Căci din Cartea sfântă noi am învăţat
Iarăşi de iubirea Tatălui înalt.
Laudă şi mărire Domnului cântăm,
Inimile noastre Lui i le predăm,
Sarea şi lumina, noi le răspândim
Tinereţea noastră Domnului jertfim.
2.Din iubire sfântă Fiul a venit,
Şi pe noi sărmanii, El ne–a mântuit,
Dându–ne iertare, fericirea Sa
Şi ne va conduce sus în ţara Sa.
3.Noi primim putere de la Duhul Sfânt,
Să conducem viaţa dup–al Său Cuvânt,
Diavolul şi lumea când ne–or ispiti
Prin a Sa putere, le vom birui.
4.Iată–ne, Părinte, cum ne–am adunat,
Binecuvântează tot ce–am învăţat
Dă–ne inimi bune ca să Te mărim,
Şi de altă dată iarăşi să venim.