Skip to content

O frații mei cu gândul înspre voi

Posted on:September 22, 2023 at 04:36 AM
0 authors
Composer:

Mi Maj

Autor text: _ Necunoscut _

Compozitor: _ Necunoscut _

1.O, frații mei, cu gândul înspre voi,

Mă-ntorc acum şi vă privesc în taină,

Şi văd cum fericirea din Isus,

V-a-nvăluit curat, ca şi o haină.

Şi parc-ați vrea să spuneți tuturora

Că-n ceruri sus ne-aşteaptă o iubire

Ce va veni odată întru-un nor,

E tainicul, neprihănitul Mire.

2.Prieten drag, ce stai nepăsător,

Isus îți face azi cu drag chemarea,

Iar glasul Lui e blând şi iubitor;

În Tine, doar în Tine e salvarea.

Ai vrut în lumea asta de nevoi

Să-ți faci un rai, ce vagă cutezanță!

Gândeşte-te că pleci cu pumnii goi

Şi unde pleci tu n-ai nicio speranță.

3.Degeaba vei căuta atunci scăpare

În plânset şi în lacrime şuvoi.

Nemângâiat şi fără alinare,

Te vei uita atunci cu ochii goi.

Iar dincolo de chinul tău cel veşnic,

Pe-ai Lui aleşi îi vei vedea cântând

În haină albă, albă de mireasă,

Măreața nuntă-a Mirelui serbând.

4.În ochii lor vedea-vei fericirea

Cum n-ai văzut în ochii nimănui,

Iar tainicul, neprihănitul Mire

Îşi va servi cu drag Mireasa Lui.

Şi înc-o dată El se va încinge

La nunta Lui, în Canaanul Sfânt,

Şi-şi va servi cu mâini ce-au stat în cuie

Mireasa Lui de jos, de pe pământ.

Priviți în jur, pământul este gata

Să-ntâmpine un Creator divin.

Priviți cum cântă toate: “Maranata!”

Mărire Ție-n veci de veci! Amin!