Skip to content

Mireasă iubită priveşte în sus

Posted on:September 22, 2023 at 04:36 AM
0 authors
Composer:

Autor text: _ Necunoscut _

Compozitor: _ Necunoscut _

1.Mireasă iubită, priveşte în sus, Te–aşteaptă cu drag al tău mire, Isus; Gătit este cerul cu aur curat, Te–aşteaptă să intri, al tău Împărat.

2.Lumină acolo e Domnul cel sfânt, Cuprinsă–i cetatea de aur şi cânt, Un râu izvorăşte din tronul iubit, Cu apele limpezi ce curg liniştit.

3.Mireasă iubită, te–aşteaptă cu flori, Podoabe sunt multe, în mii de culori, Iar pomul vieţii, cu rodul cel sfânt Alină durerea ce–a fost pe pământ.

4.Cunună de aur pe cap vei purta, Slăvită vei fi atunci la dreapta Sa, Pe piatră un nume înscris vei purta, Cu haină de slavă El te va–mbrăca.

5.Cetatea e–a ta, deci nu–ntârzia, Te–aşteaptă de–acuma să intri în ea Mireasă iubită, priveşte în sus: Chemarea ţi–o face chiar Domnul Isus.

6.Veghează–n iubire chiar pân’ la sfârşit Să nu uiți vreodată că El te–a iubit, Așteaptă întruna pe Mirele tău, Căci iată–L, apare Isus, Dumnezeu!