Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
1.Mare bucurie avem
Că-mpreună ne mai vedem
Ce cu toți de mult am dorit,
Fraților ne-am întâlnit.
/:Mărit să fii, o Creator,
Al nostru scump Mântuitor,
Că-n credință ne-ai întărit
Şi prin toate ne-ai păzit.:/
2.Cuvântul Tău sfânt ne-nvață,
Că-n frumoasa dimineață,
Noi tot mai mult ne-om bucura,
În Împărăția Ta.
/:Dacă în inimi vom păstra
Credința, pacea, iubirea,
Și-om fi îndelung răbdători,
Umiliți și-ascultători.:/
3.Noi așteptăm cu credință marea
A Ta făgăduință,
Cea promisă lui Avraam,
Când L-ai chemat din Haran.
/:Că-n El și seminției lui
Neamurile pământului,
Toate vor binecuvânta
În Împărăția Ta!:/
4.Atunci de cunoștința Ta
Tot pământul se va umplea,
Va-nvăța frate pe frate
Pe Domnul a-L cunoaște.
/:Căci tot pământul va fi plin
De cunoștința Domnului,
Ca fundul mării de ape
Ce totul acopere.:/
5.Marea de nisip s-a face
Toată-n iazuri de ape,
Pustiul de care te mirai
S-ar preface ca un Rai.
/:Tot pustiul pământului
Ca o grădină a Domnului,
De care se vor bucura
Toți care vor asculta.:/
6.Atunci toate popoarele
Se vor uni să-L caute
Pe Dumnezeul cel viu
Şi pe iubitul Său Fiu.
/:Pentru binecuvântare
Fără de asemănare,
Cu toții vom cânta în cor,
Lăudând pe Creator.:/