Mi Maj
Autor text: _ Necunoscut _ Compozitor: _ Necunoscut _
1.M** ă ** apasă tot mai greu povara,
Și gustul ei e prea amar,
Căci simt în piept cum suferinţa
Aprinde al durerii jar,
Privesc în zări şi în tăcere,
Aştept să‑mi vină un răspuns
Căci Domne, Tu‑mi cunoşti durerea,
De Tine nu‑i nimic ascuns!
Opreşte, Doamne, încercarea,
Căci parcă jugul mi ‑ e prea greu,
Smerit Te rog, revarsă ‑ Ţi mila,
Căci numai Tu ‑ mi eşti Dumnezeu,
La Tine vin în ceasuri grele, Părinte şi Ocrotitor
Când Îţi simţesc apropierea
Îmi este jugul mai uşor!
2.Nu am la Tine nici un merit,
Îţi recunosc dreptatea Ta
Dar în genunchi Te rog, ai milă
Și Îţi arată dragostea!
Îmi iartă tot trecutul, Doamne,
Căci nu Ţi‑am fost Ţie plăcut,
Îţi mulţumesc pentru răbdarea
Ce pentru mine ai avut!
3.Opreşte‑odată, Tu, furtuna
Ce sufletul mi‑l răscoleşte
Căci Tu mi‑ai fost dintotdeauna,
Părintele ce mă iubeşte,
Tu nu mă vei lăsa de pradă
Atacurilor celui rău
Deşi nu‑Ţi merit izbăvirea
Și eu sunt un copil al Tău!
Opreşte, Doamne, încercarea,
Căci parcă jugul mi ‑ e prea greu
Smerit Te rog, revarsă ‑ Ţi mila,
Căci numai Tu ‑ mi eşti Dumnezeu,
Apleacă ‑ Ţi azi Te rog urechea
La ‑ nlăcrimatele ‑ mi cuvinte
Şi de la tronul îndurării,
Ascultă ruga mea fierbinte
La Tine vin în ceasuri grele, Părinte şi Ocrotitor
Când îţi simţesc apropierea
Îmi este jugul mai uşor!