Skip to content

Isuse sfânt și dulce Părinte-al îndurării

Posted on:September 22, 2023 at 04:36 AM
0 authors
Composer:

Autor text: _ Nicu Wagner _

Compozitor: _ Nicu Wagner _

1.Isuse sfânt și dulce, Părinte-al îndurării, Iubire-ntruchipată, în sângele salvării, Cel ce-ai avut din veacuri, în toate biruință, Prin marea Ta iubire, ne-ai copleșit ființa.

2.Tu ne-ai trezit dorința, după comori divine, Și teama, pentru ziua dreptății care vine, În fața Ta Isuse, văzut-am cu sfială, Căci din această lume, plecăm cu mâna goală.

3.Cu inimile frânte, zdrobite-n umilință, Dar pline de iubire, speranță și credință, Pe calea cea îngustă, spre-ndepărtata zare, Ne îndreptăm noi pașii, urmând a Ta chemare.

4.Simțim astăzi în inimi, fiori de fericire, Căci am scăpat de teamă și de nedumerire, Ne ești așa de-aproape, simțim a Ta căldură, Ne copleșește Doamne, umila Ta făptură.

5.Imaginea cea cruntă, la stâlpul biciuirii, Urcând cu crucea-n spate pe dealul răstignirii, Încoronat ca Rege, cu spini însă-n coroană, Tu cel ce-n lumea noastră, ai fost fără prihană.

6.Am înteles, Isuse, căci toată umilința, Calvarul, crucea, spinii și toată suferința, Ocara și scuipatul, pe fața Ta senină, Au fost în locul nostru, pentru a noastră vină.

7.De-aceea nu există, în lume vreo-ncercare, Să ne despartă Doamne, de dragostea Ta mare, Noi vrem să-ți urmăm Ție, slujind, fără cârtire, Pecetluiește Doamne, a noastre hotărâre.

8.Începem o zi nouă, o nouă dimineață, În legământ cu Tine, pentru o nouă viață, Știind că Tu dai pacea, iertarea, mângâierea, Și-n începuturi slabe, Tu îți arăți puterea.