Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
1.În Ierusalim trăia Pavel, aşa se numea,
Un mare prigonitor, chiar contra creştinilor,
Avea un suflet tiran, când a ucis pe Ştefan,
El a fost ca mărturie, de atunci până‑n vecie.
2.Dar el nici nu s‑a căit, tot mereu a prigonit,
Din sinagogi îi scotea, drept la temniţă‑i băga,
De la preoţi a cerut să fie împuternicit,
Spre Damasc el să pornească,
pe apostoli să‑I nimicească.
3.Chiar şi din rudele lui,
cari se‑nchinau Domnului,
Dar spre Damasc când a plecat,
spre Damasc se apropia,
Mare lumină din cer, a lovit direct în el,
Aşa tare a strălucit, de pe loc l‑a şi orbit.
4.Jos cu faţa la pământ, Pavel care a prigonit,
Iar un glas s‑a auzit şi lui Pavel i‑a vorbit:
„Pentru ce mă prigoneşti şi tot în Mine loveşti?”
Iar el s‑a înspăimântat tare şi‑a strigat:
„Cine eşti, Doamne?“
5.„Sunt Isus ce‑L prigoneşti,
Saule, nu te gândeşti?
Pavele nu ţi‑ar fi greu să arunci cu piciorul tău,
Într‑un ţepuş ascuţit, de fier tare, oţelit?”
Tremurând şi plin de frică,
către Domnul ar vrea să zică:
„Doamne, ce vrei azi să fac?”,
„Scoală‑te!” i‑a zis cu drag.