Sol Maj
Autor text: _ Puiu Chibici __Compozitor:_ _ Puiu Chibici _
1.În Ghetsimani târziu în noapte,
Se–aude–un plâns sfâşietor,
Se–aude–o rugă de departe,
Se roagă Domnul domnilor,
Mâhnit şi întristat de moarte,
Plângea Păstorul singurel,
Cu lacrimi mari îndurerate,
Plângea Isus, Emanuel.
Tată, Tată, ia – mi acest amar,
Tată, dacă – i cu putinţă,
Fă să treacă – acest pahar,
Tată, totuşi fă nu cum vreau Eu,
Ci doar după planul Tău,
Tată, Tată, Tu eşti Dumnezeu.
2.O rugă noaptea o străpunge,
Un strigăt înfiorător,
Natura toată parcă plânge,
Pe muntele Măslinilor,
Înmărmurite în uimire,
Parcă şi stelele de sus,
Priveau cu stinsă strălucire,
Cum se ruga cu–amar Isus.