Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
_ 1.Eu pot să-I cânt lui Dumnezeu _ Și la bine și la greu. El îmi dă puteri mereu, El e ajutorul meu. Isus mi-a trasat calea, Merg cu drag cântând pe ea. El îmi este salvator, E al meu ocrotitor.
2.El mi-e bucuria mea, El îmi schimbă inima, Îmi toarnă din pacea Sa În toată ființa mea. Luptă crâncenă a fost, El biruitor m-a scos. Braț puternic m-a scăpat, Iubire mi-a arătat.
3.Prin cuvânt El m-a trezit, Prin rugă m-a intărit, Inimă nouă mi-a dat, În veci fie lăudat. Bun e Domnul Dumnezeu! Am gustat din El și eu. Acum nu l-ași mai lăsa; Mi-a schimbat și viața mea.
4.Eu de El am auzit, Părinții mi-au povestit, Dar acum L-am întâlnit Și sunt cel mai fericit. Eu pe El mă pot baza, Mi-a pus gardă și manta Ca să pot să biruiesc Tot ce-n față întâlnesc.
5.Să trăiască Dumnezeu! Și în veci numele Său Fie de toți proclamat Cel mai mare Împărat. Ia-l și tu să fie-al tău Pe-acest mare Dumnezeu, Să fi și tu fericit Și în suflet împlinit.
Și-o să poți și tu cânta Că-ți va șterge lacrima. Și pe tin` te va-ntări, Mâna-I te va ocroti.