Skip to content

Doresc a Tale daruri scump Isuse

Posted on:September 22, 2023 at 04:36 AM
0 authors
Composer:

Do min

Autor text: _ Nicolae Moldoveanu _

Compozitor: _ Nicolae Moldoveanu _

1.Doresc a Tale daruri scump Isuse,

Doresc a Harului Tău bucurii

/:Dar mult mai mult ca darurile-aduse,

Pe Tine Te doresc al meu să fii!:/

2.Căci fără Tine, darurile Tale,

Sunt seci şi moarte, fără nici un preţ,

/:Cu Tine, Ceru-i plin de osanale,

Prin Tine, El devine-un cer măreţ.:/

3.Acolo unde este a Ta Fiinţă

Chiar iadul se preface-n loc divin,

/:Din întuneric gros, din nefiinţă,

Tu faci, lumină, viaţă, cer senin.:/

4.Un cer şi-o mântuire fără Tine

Eu niciodată, Doamne, nu doresc,

/:Căci nu e Cer acolo pentru mine,

Când ochii mei cu-ai Tăi nu se-ntâlnesc!:/

5.În Tine am pe veci deplin Isuse,

Și Cer şi-a mântuirii bucurii,

/:Chiar azi când trec prin suferinţi nespuse,

Îţi simt dulceaţa sfintei părtăşii!:/