Autor text: _ F. Șerban _ Compozitor: _ Titel Muntean _
1.Domnul meu dulce și îndurător,
Sufletul meu Te dorește,
Pieptul meu astăzi arde de dor
Și tot la Tin’ se gândește.
Tu ești cu mine, aici ești acum,
Aici ești, aproape de mine,
Puterile toate, toate le – adun,
Să cuget numai la Tine.
2.Tu, Cel mai sfânt, Stăpânul meu drag
Umple gândirea mea toată
Inima, mintea la Tine m–atrag
La viața Ta preacurată.
Aici ești, Te simt, cu drag Te doresc,
Dragostea Ta mă robește,
Uit de dureri, păcatul strivesc
Inima mea Te dorește.
Vino, Isuse, în inima mea,
Vino, iubirea mea scumpă,
Adă cu Tine și dragostea Ta
Rugăciunea mi – ascultă.