Do Maj
Autor text: _ Necunoscut _ Compozitor: _ Necunoscut _
1.Doar o colibă aici jos îmi ajunge,
Argint şi aur n–am în casa mea,
Dar în oraşul strălucirii divine,
Numai în aur eu voi umbla.
Eu am locaşul dincolo–n mărire,
În strălucirea ce n–o pot visa,
Cândva, acolo, vom sfârşi alergarea,
Pe străzi de aur în slava Sa.
2.Când vreo ispită îmi chinuie gândul,
Şi ca profetul pe piatră adorm,
Eu ştiu că–n ceruri, dincolo de stele,
Voi sta la masă cu al meu Domn.
3.Să nu mă credeţi sărac şi nici singur,
Sufletul meu e de ceruri legat,
Sunt călătorul ce–şi caută ţara,
Unde-i lumină e ne–ncetat.