Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
1.Doamne, nu vezi ce furtună,
Ce vifor îngrozitor?
Ce nor des, ce întunecime,
Nu‑i scăpare şi‑ajutor!
O, deşi pierim, nu‑Ți pasă
Cum poţi să dormi adânc?
Tot momentul ne‑ameninţă moartea,
Peste‑acest adânc umblând.
S ‑ asculte furtuna de glasul Meu:„Linişte!”
Pagubă nu poate provoca nici om,
Nici demon sau altcineva.
Nu poate, să piară corabia
Al cerului Domn când se află ‑ n ea,
Căci toate mi se supun Mie, linişte să fie!
Căci toate mi se supun Mie, deci linişte!
2.Doamne, grijuri mă apasă;
Zi, noapte n‑am odihnă.
Inima mea e‑adânc rănită,
Scoală şi mă vindecă!
A păcatului furtună urlă asupra mea,
Am să pier, Doamne, în deznădejde!
O, vino nu mă lăsa!
3.Doamne‑acuma a trecut spaima,
Natura‑i liniştită.
Pe cer senin Soare luceşte,
Și‑am pace în inimă.
Te aştept Doamne pe Tine,
Singur nu mă lăsa!
Cu Tine‑ajung limanul cu pace,
Unde mă voi repausa.