Autor text: _ Elena Gorcea _
Compozitor: _ Elena Gorcea _
1.Desăvârşeşte Doamne-n mine
sfinţirea prin Cuvântul Tău,
Să Te cunosc mai mult pe Tine
şi voia Ta s-o fac mereu,
Să-mi răstignesc pe totdeauna
şi eul, şi mândria mea,
Să fiu cu Tine-n moarte una şi una-n învierea Ta!
Să pot trăi să-Ţi fiu pe plac,
să pot de dragul Tău să tac,
Chiar de ar fi voinţa mea călcată în picioare.
Ca să apuc, de voi putea, cununa care o vei da
Acelor ce vor rămânea smeriţi în ascultare!
2.Vreau să-nţeleg ce-i răstignirea
şi eul pironit pe lemn
Să-mi fie ţintuită firea cu egoistul ei îndemn,
Să fie-a Duhului rodire desăvârşită-n viaţa mea
Lucrând în mine-a Ta sfinţire
şi-un trai curat spre slava Ta.
Să pot lupta neînfricat, să biruiesc orice păcat,
Să merg crescând din har în har,
mai tare în putere,
Ca să apuc de voi putea, cununa care o vei da
Celor făcuţi prin moartea Ta, părtaşi la înviere!
3.Iubirea Ta să crească-n mine,
să-mi copleşească inima,
Căci zi de zi pricep mai bine
că-i deznădăjduit de rea.
Şi-n agonia răstignirii să-mi fie eul frânt de tot,
Ce n-am putut să dau iubirii,
prin Tine, de acum să pot.
Să rabd ce n-am putut răbda;
să iert cum n-am putut ierta,
Aprinde Doamne tot mai mult iubirea Ta în mine!
Ca să apuc, de voi putea, cununa care o vei da
Acelor ce lumina Ta, o-împart iubind, ca Tine.
4.Aceasta e a mea dorinţă
şi dorul care-mi arde-n piept
Să-Ţi fiu părtaş în suferinţă
şi în smerenie să Te-aştept!
Să-mi aţintesc spre cer privirea, Tu să-mi vorbeşti, eu să ascult,
Desăvârşeşte-mi răstignirea,
să-Ţi seamăn Ţie tot mai mult!
Să caut voia Ta să fac,
să vreau mereu să-Ţi fiu pe plac,
Să-mi fie viaţa un câştig împărăţiei Tale.
Ca să apuc, de voi putea, cununa care o vei da
Acelor ce vor rămânea umblând smeriţi pe cale!