Autor text: _ Necunoscut _ Compozitor: _ Necunoscut _
1.De ce te plângi când toţi lovesc în tine? Rămâi mereu o stâncă de granit, /:Un pom sădit chiar lângă drum, ştii bine, Când are rod de toţi este lovit.:/
2.De ce te plângi când ai căzut pe cale? Eroii cad şi se ridică iar, /:Căderea este–o parte–a vieţii tale, De te ridici, atunci devii un far.:/
3.De ce te plângi când eşti în suferinţă? Tu eşti chemat să fii biruitor, /:Un murmur doar în drum spre biruinţă Te face laş şi e înjositor.:/
4.De ce te plângi când marea se frământă, Iar barca ta purtată e de val? /:Căci noi plutim spre Patria cea sfântă, Vâslim mereu pe marea de cristal.:/
5.De ce te plângi când nu mai e lumină Şi pentru–o clipă–n viaţă eşti învins? /:Eşti obosit şi calea ţi–e străină, Priveşte acolo–n port e–un far aprins.:/
6.De ce te plângi când bolta e pustie Şi norii grei umbresc cărarea ta? /:Căci sus, acolo–n Patria divină, E numai zi, curaj, nu dispera!:/
7.De ce te plângi când fraţii tăi de cruce Te–au părăsit cu tot ce–i omenesc? /:Căci pentru tine–un glas duios şi dulce Îţi spune azi: „Eu nu te părăsesc!”:/
8.De ce te plângi când toţi te dau uitării? Tu eşti chemat lumină să răsfrângi, /:Dar nu uita, de nu răspunzi chemării, Tu eşti pierdut şi–atuncea poţi să plângi.:/
****