Si min
Autor text: _ Otniel Știrb _
Compozitor: _ Otniel Știrb _
1.De‑atâtea ori Te‑am întristat şi Te‑am privit cu silă, De-atâtea ori Te‑am supărat, să Te răzbuni am aşteptat, Dar Tu, Isuse, m‑ai iertat şi m‑ai privit cu milă.
2.De câte ori eu te‑am hulit în rând cu lumea toată, De câte ori Te‑am prigonit şi‑n cuie mari te‑am ţintuit, Tu pentru mine‑ai mijlocit, zicând: „O, iartă‑i, Tată!“
3.De‑atâtea ori cununi de spini Ţi‑am pus cu mâini haine Şi‑n loc ca setea să‑Ţi alin, Ţi‑am dat cel mai amar venin; Dar în grădina cu măslini Tu‑ai plâns şi pentru mine.
4.De‑atâtea ori când Te‑am scuipat crezând c‑aşa e bine, De‑atâtea ori ai lăcrimat şi ani întregi ai aşteptat Ca să‑nţeleg cât ai răbdat, Isuse, pentru mine.
5.O, cât de crunt m‑a înşelat Satan, cu viclenie! Cu ură când Te‑am blestemat, Tu blând m‑ai binecuvântat Şi‑n mâini şi‑n coastă m‑ai săpat, al Tău pentru vecie.
6.La Tine vin acum smerit, Părinte‑al îndurării, Să‑ţi spun cât sunt de fericit că pace‑n Tine am găsit; Păcatul meu l‑a înghiţit pe veci marea uitării.
7.Eu n‑aş putea să‑Ţi răsplătesc cu vorba sau cu fapta, De‑ai să mă mustri, am să primesc; de‑ai să mă cerţi, n‑am să cârtesc, Căci vreau la tronul Tău ceresc, Isus, să‑Ţi fiu la dreapta.
****