Si b Maj
Autor text: _ Gabriel Gorcea _
Compozitor: _ Gabriel Gorcea _
1.De** ‑ **atâtea ori inima mea ,
O ascultam cum îmi şoptea
Să o urmez, să fac ce‑mi spune,
Dar mi‑a adus, amărăciune.
Iar când un susur mi‑a şoptit
Când Duhul Sfânt mi‑a vorbit,
Eu vocea sfântă am ascultat
De‑atunci viaţa mi s‑a schimbat.
Vocea Ta vreau s ‑ o ascult cât voi trăi,
Vocea Ta s ‑ o urmez în orice zi
Vocea Ta mă duce la viaţă,
Cuvântul sfânt doresc să fie ‑ a mea povaţă.
2.De‑atâtea ori inima mea,
Îmi spunea s‑ascult de şoapta rea
Dar ea m‑a dus pe căi deşarte
Pe cărări ce duc la moarte.
Dar Duhul Sfânt m‑a ridicat,
Din bezna nopţii m‑a scăpat
Când am strigat spre Dumnezeu,
El m‑a luat la pieptul Său.
3.Când inima mi‑a oferit
Iluzii care m‑au uimit,
Mi‑a dăruit a lor plăcere
Şi‑a fost otravă cu gust de miere
Dar Vocea sfântă m‑a chemat
Să mă ridice din păcat,
Să vindece sufletul meu,
Să fiu numit copilul Său.
****