Autor text: _ Necunoscut _
Compozitor: _ Necunoscut _
1.Cu ochii de lut privesc
Spre tot ceea ce‑ntâlnesc,
Privire de gheață spre oameni și viață
Îmi văd liniștit de drum,
Prefer să nu mă consum,
Dar lumea se pierde‑acum
În confuzii și zbucium.
Inimi frânte plâng în noapte,
Cum să nu mă doară?
Dă ‑ mi ochii Tăi să ‑ i văd pe oameni,
Și gândul Tău să ‑ i înţeleg,
Să ‑ mi fie viața o lumină
Pentru acei care acum se pierd!
Să te arăt pe Tine, Doamne,
Prin ce voi gândi și voi vorbi,
Dă ‑ mi inima Ta să ‑ i iubesc pe oameni,
Prin ochii Tăi să ‑ i pot privi!
2.Adesea oameni întâlnesc,
Ce zâmbesc când îi privesc,
Tăinuind ceea ce sunt, sub un zâmbet se ascund.
Unii sunt îngrijorați, iar alții descurajați,
Încercând din greu s‑alunge frica și durerile…
Inimi frânte plâng în noapte, cum să nu mă doară?
3.Vedeam de atâtea ori aceste priviri ce dor,
Trecând nepăsător,
Nu m‑am gândit că astfel am greșit!
Te rog, să te‑atingi de mine,
Să pot să privesc ca Tine,
Așa cum Tu iubești pe oameni,
Vreau și eu!
****