La Maj
Autor text: _ Iany Laurenciuc _
Compozitor: _ Iany Laurenciuc _
1.Cu mii de ani, în Betleem, S-a născut Isus!
Ca să moară pe al crucii lemn, a venit de Sus
Iubirea L-a legat de noi, ceru-a părăsit,
Să îndure frig și ploi, ca să moară răstignit.
În Betleemul din Iudea,
colo-n grajd, într-un ungher,
S-a-ntrupat Dumnezeirea prin Isus venit din Cer!
Îngerii-I cântau „__Osana” Pruncului venit de Sus,
Coborând în lumea noastră, pace ne-a adus!
2.La noi, din cer când ai venit,
Prunc Dumnezeiesc,
În grajd, în paie-ai fost primit
de neamul omenesc.
Un loc frumos ne-ai pregătit, în Raiul minunat,
Iar noi în schimb, Te-am răstignit,
nu Te-am vrut Împărat!
Grea Ți-a fost călătoria de la iesle la Calvar!
Mult ai suferit, Mesia,
pentru-al nost’ păcat murdar!
Ai lăsat splendori divine, ai lăsat tronul regesc,
Căci ne-ai vrut în Cer cu Tine,
de aceea-Ți mulțumesc!
3.Voioși, la ieslea Ta venim să ne închinăm,
Cu cântece Te Preamărim, ca magii ne smerim!
Chiar dacă lumea Te-a urât, noi Te iubim nespus!
În veci de veci să fii slăvit, al nost’ iubit, Isus!
Să știe întreg Pământul, să răsune-n lung și-n lat,
Căci Isus Hristos, Cuvântul,
pentru noi S-a întrupat!
Cântați-I toți de bucurie! Aleluia! Aleluia!
Căci ne-a scos de la robie Isus, Mesia!