Autor text: _ Octavian Luncan _
Compozitor: _ Octavian Luncan _
1.Cu bucurie și credință
Înaintea Ta mă plec smerit
Și‑n orice zi Îți aduc laude,
O, Dumnezeule slăvit.
Azi, pacea care‑mi umple viața
Mi‑o știe numai inima,
Căci Tu ești dragostea ce curge
Din cer, în toată ființa mea.
Iubirea Ta, izvor de viață,
Ce ‑ a biruit al morții foc;
Vestește prin Isus că ‑ n ceruri
Mai este timp, mai este loc.
2.Mi‑adun recolta în hambare
Din holda ce‑a rodit din plin,
Căci Tu mi‑ai dat, Doamne, la vreme
Și ploaie, dar și cer senin.
Iar pe‑nserat când stăm la masă,
Bunicii, fiii și nepoții,
Stăpân suprem al casei mele,
Te binecuvântăm cu toții.
3.O, trecător prin astă lume
Ajuns cât bradul de voinic,
Ai luat din glie apa vieții
Ca orice fir de iarbă mic.
El însă‑i una cu pământul,
Păzit de vânturi și stihii,
Dar vârful tău, din înălțime,
De cine se va sprijini?