Fa # Maj
Autor text: _ Puiu Chibici _
Compozitor: _ Puiu Chibici _
1.„Creşteţi, vă–nmulţiţi şi umpleţi pământul” Răsuna–n Eden porunca Sa. Toate–I împlineau atunci Cuvântul, De la început aşa era. Toate erau puse-n armonie, Toate calea sfântă o urmau, Creatoru–aşa a vrut să fie, Marele şi Sfântul Dumnezeu.
2.Atotziditorul, cu iubire, Chiar după asemănarea Sa L–a făcut pe om fiinţă vie, Să–Şi arate în El slava Sa. Şi–al Său plan aici să dăinuiască, Dumnezeu o coastă i–a luat O femeie să îi plămădească, Căci El este–un Meşter minunat.
3.Să desăvârşească această taină, L–a trimis pe Fiul Său Isus, Să îmbrace–a suferinţei haină, Pe pământ să sufere nespus. Să–Şi răscumpere de–aici Mireasa Pentru nunta ce s–a pregătit, Să–şi prezinte cerului aleasa Pentru care atât a suferit.
4.Împlinind porunca cea divină, Astăzi, cu iubire, amândoi Aţi venit în marea Lui grădină, Facă–Şi El lucrarea Sa în voi! Fie–vă căminul pân’ la moarte, Colţul drag şi Raiul cel frumos Doar de bucurii să aveţi parte De la Domnul nost’ Isus Hristos!