Skip to content

Credeam că-i orfanul cu suflet răpus

Posted on:September 22, 2023 at 12:36 PM
0 authors
Composer:

La min

Autor text: _ Mitică Delibaș _

Compozitor: _ Tudor Oleniuc _

1.Credeam că-i orfanul cu suflet răpus

De-atâtea tristeți ce îl înconjoară,

Dar nu era el, erai Tu, Isus

Și-am trecut grăbit a câta oară…

Credeam că-i străinul ce-mi cere de jos

Bucata de pâine din mâna mea strânsă,

Dar nu era el, erai Tu, Hristos

Iar eu l-am lăsat cu palma întinsă.

2.Credeam ca-i bătrânul în casa de lut

Cu braț tremurând, privire pierdută,

Dar nu era el când eu nu am vrut

Mai mult să-i ofer din viața-mi avută,

Credeam că-i sărmanul din satul uitat,

Cu uliți din glod si fără de piatră,

Dar nu era el, am fost si-am plecat,

Lăsându-l acol’ la vechea lui vatră.

3.Ce crunt adevăr cu semenii noștri

Puteam fi ca ei cu o biata soartă,

Dar El ne-a ales pe noi și pe-ai voștri

Cu tot ce avem să le batem în poartă,

/:E mult mai ferice să dai din puținul

Pe care îl ai decât să primești

Să fii pentru ei mereu doar alinul,

O mână, un zâmbet și să-i fericești.:/