Skip to content

Copil eram cândva şi-n mine

Posted on:September 22, 2023 at 12:36 PM
0 authors
Composer:

Fa Maj

Autor text: _ Necunoscut _

Compozitor: _ Necunoscut _

1.Copil eram cândva şi-n mine

Păcatul nu era pătruns,

/:În taina inimii senine nimic n-aveam,

Nimic n-aveam atunci ascuns.:/

2.Îmi dam şi pâinea de la gură,

Cu milă, celor mai sărmani

/:Și mă rugam cu-aşa căldură pentru prieteni,

Pentru prieteni şi duşmani!:/

3.A lumii multe patimi rele

Pe calea lor nu m-au fost dus,

/:Comoara inimioarei mele era atunci,

Era atunci numa-n Isus.:/

4.Dar mai târziu, când căi străine

M-au înşelat şi m-au atras,

/:A ars tot ce-a fost bun în mine şi numai plânsul,

Și numai plânsul mi-a rămas.:/

5.Cu plânsul doar mai vin spre Tine,

Căci numai pe acesta-l am,

/:Mai fă-mi privirile senine ca-n vremea când,

Ca-n vremea când copil eram.:/

6.Mai dă-mi iar sfânta curăţie

Din vremea anilor dintâi

/:Și-apoi aşa, Isuse, Ţie, copilul Tău,

Copilul Tău fă să rămân.:/