Skip to content

Ce multe sunt Isuse planurile minunate

Posted on:September 22, 2023 at 12:36 PM
0 authors
Composer:

Autor text: _ Elena Gorcea _

Compozitor: _ Elena Gorcea _

1.Ce multe sunt Isuse planurile minunate

Pe care Tu le-ai întocmit cu viaţa mea,

Şi cât de des sunt nevoit să trec prin încercare,

Ca să învăţ mai mult să caut voia Ta.

Și-am înţeles că voia Ta rămâne veşnic

Tu, Doamne poţi să-ntorci în bine orice rău,

Am înţeles că tot lucrează înspre bine

Pentru acei ce-şi pun nădejdea-n braţul Tău,

Am înţeles că-atât cât voi rămâne-n Tine

Voi fi ascuns cu Tine-n Dumnezeu.

2.Ţi-am mulţumit doar pentru

rugăciunile-ascultate,

Văzând în ele, zi de zi, dragostea Ta,

Ne-nţelegând ce binecuvântări nemeritate

Se-ascund în tot ce n-a fost după voia mea.

3.Îţi mulţumesc pentru frumoasele făgăduinţe,

Că niciodată singur nu mă vei lăsa,

Şi-ţi cer să-mi dai putere multă şi înţelepciune

Să urmăresc în toate sfântă voia Ta.