Si b min
Autor text: _ Daniel Spoială _
Compozitor: _ Daniel Spoială _
1.Cândva trecut-a mult de-atunci
Într-o frumoasă țară,
Venise ca și-acum la noi întăia primăvara.
/:Cântau duios privighetori prin crânguri înverzite
Și pretutindeni numai flori, la viaț-atunci trezite.:/
2.Acolo fost-au așezați cu flori și cânt odată,
Doi oameni ca stăpâni lăsați peste grădina toată.
/:Ce fericire-ar fi rămas și azi pe-ntreg pământul
De-ar fi iubit divinul glas al Tatălui Preasfântul:/
3.N-ar mai fi fost copii orfani,
nici mame-nlăcrimate,
Nici plânsuri triste de orfani
că n-ar mai fi fost moarte!
/:Dar tot atunci ce trist n-au vrut
în dulcea primăvară
Un înger iute coborât, i-au dat din Rai afară.:/
4.De-atunci pământul cheam-ades
Câte-un copil la dânsul,
Și geana mamei uneori o umezește plânsul.
/:Altor copii le smulge crud mămica lor duioasă,
Și plâng mereu că nu-i aud
blajinul glas prin casă.:/
5.Păcatul crud, al tuturor, pe oameni îi desparte,
Pe mame de copiii lor și-n viață și prin moarte.
/:Dar așteptăm aprins, cu dor a Domnului venire
Ca mame și copiii lor să fie în unire!:/
6.Acel cămin fără de nori dorim cu toți într-una,
Căci numai cânt va fi și flori și pace-ntotdeauna!
/:O, Te rugăm când pe-ai Tăi fii
îi iei spre zarea albastră
Să fim în mulții Tăi copii
și noi cu mama noastră!:/