Skip to content

Când mă trezesc în zori de zi

Posted on:September 22, 2023 at 12:36 PM
0 authors
Composer:

Autor text: _ Daniel Cazacu _

Compozitor: _ Daniel Cazacu _

1.Când mă trezesc în zori de zi,

Și mă gândesc, la a Ta iubire,

La dragostea ce mă-nconjoară,

Căci îmi dai aer și lumină,

Iar razele Tale de soare

Ce-ades mă încălzesc,

Îmi dau în suflet noi, speranțe,

Să pot să îți slujesc.

Căci tot ce este mai de preț,

E darul ce-l mai am de la Tine,

Să Te slăvesc, să cânt mereu

Cuvântul Tău, sădit în mine.

Aceasta e dorința mea

Să împlinesc doar voia Ta,

O Tată astăzi mă închin,

Îți cânt mereu, Doamne sublim.

2.În ciripit de rândunele,

Cobor ades eu printre văi,

Căci caut poarta, către stele

Și râul Vieții de apoi.

Dar mă opresc și stau o clipă,

Meditând la al Tău, Cuvânt

Ce mă îndeamnă să vorbesc

La toți, căci tu ești Sfânt.

3.Căci tot ce am, o, Doamne-n lume,

Doresc chiar azi ca să-Ți jertfesc,

Dar știu că Tu un vrei nimic,

Decât atât, să Te slăvesc.

Știu, pentru marea mea povară

Ai suferit chiar Tu, Isus,

A suferit pe lemnul crucii

Și pentru tine, fiu pierdut!