Skip to content

Când casa ta e binecuvântată

Posted on:September 22, 2023 at 12:36 PM
0 authors
Composer:

Autor text: _ Octavian Luncan _ Compozitor: _ Octavian Luncan _

1.Când casa ta e binecuvântată,

Printre acei ce sunt în jurul tău

Să nu te umfli de mândrie, frate,

Ci mulţumeşte–I mult lui Dumnezeu.

/:Isus Hristos ne este fericirea

Şi împlinirea noastră pe pământ,

La bine şi la greu simţim iubirea

Şi mângâierea braţului Său sfânt.:/

2.Cu pruncii tăi, când stai tihnit la masă

Şi din belşugul palmelor te–nfrupţi,

Să–ţi aminteşti că alţii, n–au o pâine,

Şi–n suflete sunt sfârtecaţi şi rupţi.

3.Nu meritam nimic, din tot ce Domnul

Mi–a dăruit prin harul Său bogat,

De–aceea din prinosul fericirii

Să dăm la cei ce n–au gustat vreodată.

4.Şi când vom fi cu El în veşnicie

Tot ce–am lucrat şi–n Numele–I am dat,

Bănuţul, pâinea, un pahar cu apă,

Vor fi ca dar, la nunta de Împărat.