Skip to content

Călătorim pe-a vieții mare

Posted on:September 22, 2023 at 12:36 PM
0 authors
Composer:

Do Maj

Autor text: _ Daniela Haidaciuc _

Compozitor: _ Daniela Haidaciuc _

1.Călătorim pe-a vieții mare,

În larg prin valuri înaintăm,

Ne-așteaptă răsplătirea mare,

Acasă, dincolo de țărm!

Noi suntem călători în lume,

Vâslim spre-o altă Patrie,

Aici nimic nu ne mai ține,

A noastră casă-n ceruri e!

2.Vâslim prin noapte și furtună,

Cu valurile ne luptăm,

Vedem în zare-a noastră stâncă,

Acolo vrem să ancorăm!

Această stâncă ne e țelul,

Această stâncă-i Dumnezeu,

Spre-această stâncă noi-nainte

Vâslim oricât ar fi de greu!

3.Noi pe catarg ne-am pus drapelul

De dragoste și sânge sfânt,

Ne ocrotește-acest sfânt sânge

Chiar prin furtuni, prin ploi și vânt!

Spre Domnul mergem înainte

De-ar fi cu viața să plătim,

Ai Lui suntem și-n foc și apă

Chiar de trăim sau de murim!

4.Noi n-avem frică de furtună,

Nici de război, nici de Satan,

Noi răspândim solia sfântă,

Veniți cu noi spre Canaan!

Veniți căci vă așteaptă cerul,

Veniți în barca lui Isus,

Veniți să vă-ntâlniți cu Domnul

Cât soarele nu a apus!