Si b Maj
Autor text: _ Gabriel Gorcea _
Compozitor: _ Gabriel Gorcea _
1.Bine v–am găsit dragi copii,
Sper că sunteți sănătoși,
Că puțin ați mai crescut
Și–ați devenit tot mai frumoși,
Mulțumesc și eu mereu
Lui Dumnezeu de sănătate,
Că m–a binecuvântat,
Sunt gospodar și am de toate.
Îmi place să umblu pe–afară,
Îmi place la aer curat,
Îmi place să admir ce Domnul a creat,
Îmi place prin grădină, să privesc în jurul meu,
Și vouă am să v-arăt ce a creat Dumnezeu!
2.Păsărica din copac ce cântă atât de sublim,
Fluturașul colorat ce zboară atât de lin,
Furnicuța hărnicuța ce muncește–n mușuroi,
Melcușorul leneșuț ce se plimba pe butoi.
/:Și câte alte lucruri mai văd,
Frumuseți ce le–ntâlnesc,
Pentru toate, Doamne sfinte–Ți mulțumesc.:/
3.Mișcarea–mi prinde bine
colesterol eu n–o să fac,
Mă simt vioi și ager ca pasărea din copac,
Tehnologia de acum te ține–n casă legat,
Mai lasă calculatorul și ieși la aer curat.
4.Păianjenul ce țese ascuns într–un ungher,
Libelula ce zboară de parcă–i elicopter,
Albinuța ce cu grijă adună mierea dulce,
Și ariciul, pogoniciul parc–un ghem de cuie duce.