Do Maj
Autor text: _ Simon Boloca _
Compozitor: _ Simon Boloca _
1.Atât de scurtă este viața,
Suntem atât de trecători,
Și-atât de mult suntem legați,
De lucruri ce nu au valori.
E timpul azi pentru trezire,
Veghere-n rugăciuni s-avem,
Să nu cădem de oboseală,
Căci nu e mult, și vine El!
/:În ceruri nu va fi tristețe,
Durere, lacrimi nu vor fi,
Isus Hristos împărățește
Și sfinții cântă imnuri vii!
Splendori cum n-am văzut vreodată,
Ne-așteaptă sus în veșnicii,
Cu Dumnezeu vom fi de-a pururi,
Cu-ardoare aștept aceea zi!:/
2.Necazuri, boli sunt pe pământ,
Dar viața aceasta-i trecătoare,
Să nu privim nicicând ‘napoi,
Răsplata-n ceruri va fi mare.
Dac-aicea vom lupta
Și vom trăi după Cuvânt,
În ceruri vom fi-ncoronați,
Însăși de Mirele Preasfânt!
3.Nu îmi doresc mai mult Isuse,
Decât să știu că sunt al Tău,
Și-n ziua aceea glorioasă,
Să fiu și eu în Raiul Tău.
Mi-e dor, mi-e dor de Tin’ Isuse,
Vreau fața Ta să o privesc,
Să nu mă mai despart de Tine
Și ne-ncetat să Te slavesc!