Autor text: _ Puiu Chibici _
Compozitor: _ Puiu Chibici _
1.Atât de multe** ‑ **mi promiteai,
Fără să ştiu că mă‑nşelai,
Şi ce uşor eu te‑am crezut
Și‑n cursă ţi‑am căzut.
Îmi arătai numai plăceri,
Dar mai târziu chin şi dureri
Mă copleşiră rând pe rând,
Iar azi sunt gol şi plâng.
Tu lume, m ‑ ai orbit şi m ‑ ai tot amăgit,
Viaţa mi ‑ ai întunecat şi ‑ n lanţuri m ‑ ai legat.
2.Ca fiul cel risipitor
Pierdut‑am tot, voiam să mor
Departe de poporul meu
Și fără Dumnezeu.
Nici roşcove măcar n‑aveam,
Și cât de mult mi le doream,
Murdar şi rupt şi zdrenţuit,
Uitat şi părăsit.
3.Târziu, în fire mi‑am venit
Și către casă am pornit…
Flămând, lovit şi obosit
De-atâta pribegit.
”Măcar ca rob de m‑ai primi,
O, Tată bun, m‑aş mulţumi,
Căci nu sunt vrednic, bine ştiu,
Să mă primeşti ca fiu!”
„O, cât te ‑ am aşteptat şi cât te ‑ am căutat,
Ai fost mort, dar ai înviat, o, vino, te ‑ am iertat!“
4.Cu dragoste iar m‑ai primit,
O, Domnul meu, căci m‑ai iubit,
Trecutu‑mi negru l‑ai uitat,
Fii veşnic lăudat!
Prietene, tu eşti chemat,
Chiar de eşti rob și-ncătuşat,
Azi încă nu e prea târziu,
Poţi fii primit ca fiu.
Renunț la tine acum o, lume, cu-al tău drum
Căci Domnul mi-e de azi Stăpân
și-n veci Lui mă supun.