Autor text: _ Vali Pentea Sava _
Compozitor: _ Vali Pentea Sava _
1.Am crezut că-n mine este-atâta dragoste,
C-aş putea iubi la nesfârşit.
Am crezut că pot să iert şi să slujesc
Şi în umilinţă să trăiesc,
Dar m-ai pus la probă, Dumnezeul meu,
Ca să îmi arăţi ce pot eu,
Şi-ai zdrobit mândria ce mă stăpânea
Să văd desluşit starea mea.
/:Eu fără Tine nu iubesc:/
Eu fără Tine nu slujesc,
Eu fără Tine nu ştiu să iert, nici să trăiesc.
2.Am crezut că ştiu să stau în rugăciune,
Să citesc Scriptura zi de zi,
Să îmi plec urechea la un strigăt de durere,
Să mă lupt doar binele să-l fac,
Dar m-ai pus la probă, Dumnezeul meu,
Ca să îmi arăţi ce pot eu,
Şi-ai zdrobit mândria ce mă stăpânea
Să văd desluşit starea mea.
3.Am crezut că ştiu să-nfrunt orice furtună,
Să nu mă clatin când vine grea ispită,
Să păşesc eu singur pe drumul către cer
Fără s-am nevoie de-ajutor.
Dar m-ai pus la probă, Dumnezeul meu,
Ca să îmi arăţi ce pot eu,
Şi-ai zdrobit mândria ce mă stăpânea
Să văd desluşit starea mea.