Autor text: _ Florin Pal _
Compozitor: _ Florin Pal _
1. Ai stat ca să te întrebi vreodată
Ai stat ca să te întrebi vreodată
În drumul tău la vre‑un popas
De ce cu lacrimi Ți‑e udată
Nădejdea ce ți‑a mai rămas.
- De ce ți‑e dat să porți pe cale
Atâta greu și atâta suspin
De ce povoara ți‑e mai mare
Și pe cărare atâția spini.
- De ce atâtea lacrimi calde
Pe‑obraji se prăvălesc mereu
Și rând pe rând ce ai sub soare
Se năruie pe drumul tău.
- De ce atâta umilință
Și atât de aspru chinuit
De ce scuipat pentru credința
De ce așa batjocorit.
- De ce martiri din vechime
De ce și tu ai un calvar
Toți oare trebuie să‑ndure
Al Golgotei cumplit amar.
- Dar nu uita frate că‑n toate
Durerile acestu‑i pământ
În slavă dincolo de moarte
Se vor schimba în alb veșmânt.
- E atâta binecuvântare
În drumul greu prin care treci
Să știi că rana ce te doare
Te va încununa pe veci.
- O de‑ai pricepe acuma harul
Primind în tine așa puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul
Acestor clipe de dureri.
- Cu cât mai greu îți pare drumul
Și chinul cât mai nesfârșit
Cu atât slava va fi mai mare
Și numele tău mai cinstit.
- Și‑atunci în clipa cea mai mare
Când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în față
Se va sfârși cu acest amar.
- Orbit de atâta slavă‑n față
În pragul iei îngenunchiat
Vei mulțumi umil că‑n lume
Atât de mult ai îndurat.
- Vei înțelege atuncea harul
De‑a fi primit așa puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul
Acestor clipe de dureri.
****